Burete de machiaj ce să da ori ba

Cand vine vorba despre machiajul profesional, obligatoriu trebuie sa ai in vedere cele mai eficiente produse si accesorii. Pensulele sau un burete de machiaj bun sunt mereu prezente în kitul oricărui make-up artist, dar nu numai.

Evoluția industriei de beauty și tendința spre produsele vegane permite oricui să aibă un set de pensule calitative. Cand vine vorba despre bureții de machiaj lucrurile stau cam la fel. Sunt instrumente accesibile, însă nu întotdeauna sunt apreciate la adevărata lor valoare.

Pentru make-up artiști categoric buretele de machiaj trebuie sa fie de unică folosință. Categoric.

Știu că se curăță foarte ușor, că există soluții speciale pentru ei, la fel ca în cazul pensulelor, dar tot cred că cel mai bine este sa ii alegi pe cei de unică folosință in kitul tau pro.

Aceștia au fost și prima alegere a profesionistilor, până când acum mai bine de 10 ani, make-up artistul Rea Ann Silva a adus în atenția tuturor buretele roz, în forma ovală. Da, fac referire chiar la unicul BeautyBlender. Este superb, am și eu cateva variante, am și pe cei verzi, mici special creați pentru zona de sub ochi. Costul acestui tip de burete de machiaj este destul de ridicat și tocmai din acest motiv au apărut o sumedenie de încercări și imitări ale produsului original. Nu cred în asta si nici nu denigrez brandurile care au încercat, eu am cumpărat ce mi-a plăcut, ce mi-a stârnit interesul pomenind exact brandul de unde am cumparat: buretelul Leonardo, Kiko sau alte branduri

Cea mai noua tendință în materie de bureti de machiaj este infuzarea. Eu dețin deja 2 bureți infuzați : unul cu colagen și unul cu green tea ( ambii Killys din dm ) . Sunt excelenți, by the way!

Avantajele si dezavantajele bureților de machiaj

– de unică folosință

Cel mai de luat în seama este costul redus al acestora.

Mie îmi place foarte mult sa las clientelor buretelul. Ele îl pot spala si refolosi. Am gasit că este un gest foarte apreciat. De fapt, oricine cred că se bucură când primește ceva în plus.

Tocmai că sunt de unică folosință sunt considerați consumabile. Poate ideea de consumabile te va face să te gândești că reprezintă o investiție, dar chiar nu este cazul.

Acești bureți îi recomand cu toată încrederea fetelor cu tenul foarte sensibil sau cu acnee. Condiția este sa fie și la ele tot de unică folosință. Îi veți găsi de mare ajutor.

– de tip Beautyblender

Voi puncta, din nou, costul ridicat al buretelui original ceea ce te poate duce sigur in capcana unor dupes, care sunt doar niște bureți mai ieftini. Nu mă înțelegeți greșit, ador bureții de acest gen și am o colecție impresionantă. Am atât Beautyblender cât și bureți ovali de la alte branduri.

Chiar daca sunt antibacterieni, formulați special, eu nu am ales să îi includ în kitul meu pro. De fapt, eu machiez in tehnica airbrush, deci nu am deloc nevoie de bureți de make-up sau pensule de fond de ten.

burete de machiaj beautyblender

Codul de culoare pentru buretii de machiaj ovali

La început au fost cei roz, apoi au aparut și alte culori. Țin minte că întrebarea permanentă, pînă ne-a lămurit creatoarea lor, era dacă sunt doar alta culoare sau au și altă întrebuințare. Raspunsul este că funcție de culoare se recomanda unui anumit scop.

Roz este ideal pentru fonduri tonale, cremă BB și CC, pudră și blush-cremă.

Buretele de machiaj alb este conceput pentru a aplica creme și seruri hidratante, creme pentru ochi, primer și chiar produse spumante pentru a curăța fața. Neavând coloranți sigur le va încânta pe fetele cu piele sensibilă.

Buretele negru este pentru a aplica bronzere, contouring, dar și pentru a estompa/ ameliora excesul de transpirație sau sebum. Se potrivește și bărbaților.

Cel de culoarea verde se recomandă pentru concealer, iluminatoare și transformarea mai multor nuanțe de ruj într-una singură. Aceștia sunt și foarte mici ca dimensiune.

Cateva sfaturi de folosire corecta a unui

burete de machiaj

Folosește-l umezit. Îl umeziți bine cu apă (apă termală sau un spray special) și apoi îl stoarceți la fel de bine. Doar în acest caz este garantată o finisare umedă. Cu cât mai multă apă rămâne în interior, cu atât acoperirea va fi mai transparentă. Pentru un make-up mai persistent, absoarbeți apa din burete cu un prosop.

Spală buretele după fiecare folosire. Folosește un detergent special pentru bureți sau șamponul obișnuit se poate descurca foarte bine. Mie îmi place să curăț și cu detergent de vase.

În timpul curățării, nu se întinde și nu se strânge prea tare, mai ales cu unghiile pentru că îl veti deteriora foarte repede. Și, desigur, nu arunca niciodată un burete într-o mașină de spălat

Lasă-l să se usuce complet înainte de depozitare. Foloseste un suport special sau așează-l pe un prosop curat.

Pastrează-l în zone uscate, ferite de umezeală și nu îl depozita în punguțe sau cutii cosmetice. Lipsa de lumină și aerul circulant vor provoca creșterea bacteriilor și a mucegaiului.

Acum, ca de obicei, eu am cuprins toate aspectele la care eu m-am gândit, însă dacă ai întrebări lasă-le în căsuța de comentarii.

Tu folosești burete de machiaj? Pe care îl preferi?

Kisses from Dana!

Instagram Facebook Youtube Tiktok

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *